Archive for September, 2010

Tipologii corporale – partea a treia

Thursday, September 2nd, 2010

Continui seria articolelor despre tipologii corporale cu penultima parte, și anume atleta. Aceasta are un corp musculos, clasic, cu o structură osoasa puternică și un posterior relativ mic, adesea plat. Are un gât puternic, mai scurt, precum și mâini și picioare puternice, de cele mai multe ori noduroase. Dacă se îngrașă, grăsimea se depune mai întâi pe trunchi, mai puțin pe posterior, șolduri și picioare. Ea are în cele mai multe cazuri un țesut conjunctiv ferm și o predispoziție redusă pentru celulită.

Garderoba

Fusta: dreaptă și strâmtă, de lungime medie. E de preferat sa evitați fustele lungi.

Pantaloni și jeans: Strâmți, drepți, cu talie normala sau joasă. La fel de potriviți sunt pantalonii largi, lungi până în pământ. De evitat cei pantalonii conici și jeanșii prespălați, deoarece dau efectul de îngrășare.

Sacoul și jacheta: Blazerul la trei nasturi arată clasic la jeanși sau pantaloni din material subțire. Dacă este din catifea, el modelează delicat silueta. Geaca de jeans cambrată dă o linie filiformă. Pe de cealaltă parte totuși hainele la două rânduri de nasturi o fac pe atletă să pară masiva și masculina. Gecile bufante ascund talia și scurtează optic picioarele.

Bluza, tricoul și puloverul: Decolteuri mici, delicate, rotunde sau in V, topuri cambrate, de lungime medie.

Rochia: Cele mai potrivite sunt cele cambrate, până la genunchi, însă potrivite sunt și cele mai lărguțe cu precizarea ca trebuie accesorizate cu o curea lată, pentru a accentua talia.

Încălțămintea: Pantofii ideali sunt cei clasici, cu toc stabil, dar destul de înalt încât să confere eleganță.

Logo