Posts Tagged ‘șic’

Tipologii corporale – partea a doua

Sunday, June 20th, 2010

Următoarea tipologie corporală analizată este cea a grațioasei. Femeia care se încadrează în această tipologie corporală este slabă și delicată, însă de cele mai multe ori scundă. Grațioasa are puțin țesut adipos pe corp, dar o masă musculară redusă. Problemele de siluetă ar părea inexistente la prima vedere, însă țesuturile sunt moi și, cu trecerea anilor, se acumulează grăsime în special în zona burții și a șoldurilor.

Garderoba

La corpul de adolescentă al grațioasei cel mai potrivit ar fi să fie pus accentul pe talia subțire. În cazul unei înălțimi relativ mici atunci foarte potrivite ar fi fustele și rochiile pe lângă corp, nu prea lungi. La acestea se potrivește cardiganul, purtat pe deasupra rochiilor sau bluzelor.

Fusta: Grațioasei i se potrivesc toate tipurile de fustă, însă personal recomand fustele mini sau cele foarte strâmte, pentru a scoate în evidență corpul frumos și delicat.

Pantaloni și jeans: Se potrivesc pantalonii care alungesc optic picioarele, cei mulați, cu talie înaltă sau joasă. Recomand pantalonii mulați și confecționați dintr-un material ușor rigid pentru a conferi fermitate picioarelor.

Sacoul și jacheta: Sunt recomandate cele cambrate sau scurte până în talie.

Bluza, tricoul și puloverul: Decolteuri în V, topuri strâmte fără mâneci, cambrate, orice formă este permisă atât timp cât alungește și subțiază optic talia. Unul dintre avantajele grațioasei este că poate purta dungi orizontale fără probleme.

Rochia: Cele mai avantajoase rochii pentru grațioasă sunt cele care urmăresc linia corpului, însă nici cele mai largi nu sunt de evitat. Lungimea contează doar în funcție de preferințe sau eveniment.

Încălțămintea: Din fericire, încă o dată grațioasei îi sunt permise orice tip de încălțăminte,  fie că sunt cu toc sau joase.

Logo

Tipologii corporale

Tuesday, June 8th, 2010

Sătulă de bombardarea cu imaginea femeii cu corp perfect și impulsionată de decizia unei reviste cunoscute din Franța de a folosi modele plinuțe pentru ședința foto de costume de baie m-am gândit să scriu o mini-serie de articole despre diferitele tipologii corporale oferind câteva ponturi vestimentare.

Există 4 tipuri corporale:

1. corpolenta: feminină, cu partea de jos a corpului relativ mai voluminoasă

2. grațioasa: cu corp de adolescentă, delicat proporționat

3. atleta: cu musculatura bine definită

4. cea cu forme: bine proporționată, cu talia accentuată

Însă rareori se întâmplă ca o femeie să se încadreze perfect într-o tipologie corporală în formă pură. De obicei femeile au caracteristici din mai multe tipologii însa întotdeauna există mai multe puncte comune cu o anumită tipologie, acestea urmând a fi luate în considerare pentru a stabili programul de styling și înfrumusețare.

Încep cu prima tipologie corporală, și anume corpolenta.

Corpolenta are un corp clasic feminin, cu forme voluminoase. Kilogramele în plus se așează pe abdomen, posterior și coapse, dar și pe brațe.

Garderoba

Important pentru femeile corpolente: toate hainele trebuie să fie lejere, modele discrete, materiale fluide, linii drepte.

Fusta: cele mai avantajoase sunt fustele drepte sau cele croite în A, iar lungimea trebuie sa fie până la genunchi (dacă e puțin mai scurtă sau mai lungă depinde doar de preferințele dumneavoastră).

Pantaloni și jeans: cei mai potriviți sunt cei de lărgime medie, drepți sau ușor evazați, fără pense. Sunt recomandate culorile mai închise.

Sacoul și jacheta: lungimea potrivită este cea până la șolduri, cambrat.

Bluza, tricoul și puloverul: aceste articole vestimentare trebuie sa fie lungi până la șolduri, ușor cambrate, cu decolteu rotund sau în V și mâneci ușor mai lăsate pentru a acoperi brațele mai robuste.

Rochia: la rochie este ceva mai complicat pentru că o rochie poate să ascundă defectele sau, dimpotrivă să le evidențieze într-un mod nedorit. Pentru tipul de corpolentă cu partea de sus proeminentă și picioare subțiri este recomandată o rochie dreaptă, lungă până deasupra genunchilor. Pentru tipul clepsidră este recomandată rochia cambrată, cu pense în partea din față pentru cele ce doresc să-și mascheze abdomenul, sau o rochie largă cu o bandă subțire de elastic pentru a marca talia. Corpolentele ar trebui să evite de rochiile cu spatele gol, acestea fiind recomandate doar acelora cu musculatura fermă și bine definită, sau rochiile cu accent pe șolduri. Sunt recomandate imprimeurile care alungesc, adică cele verticale (subliniez că trebuie evitate cele orizontale care produc efectul de lățire). Materialele naturale, fluide sunt recomandate acestui tip corporal, evitate fiind cele supraelastice, sintetice, lucioase.

Încălțămintea: este recomandată cea cu toc, pentru că lungește silueta și o subțiază optic, cele cu accent pe gleznă, pentru a o face să pară cât mai subțire și delicată. Totuși pentru cele ce nu pot purta tocuri sunt recomandați pantofii stil balerin, cât mai simpli și delicați. A se evita încălțămintea butucănoasă, cu talpa medie care nu fac altceva decât să vă ofere un aspect șleampăt, neîngrijit.

Logo

 

Noutăți de primăvară

Monday, April 26th, 2010

Pentru că temperatura primăverii ne permite să experimentăm cu îmbrăcămintea și să încercăm cât mai multe ținute, am adăugat pe www.saora.ro o sumedenie de articole vestimentare vesele și pline de culoare, care să vă învioreze fiecare zi.

Încep cu această cămașă albă, deoarece este un articol vestimentar pe care ar trebui sa îl aibă orice femeie, indiferent de ținuta adoptată la locul de muncă sau de vârstă. Pentru sezonul cald este potrivită o cămașă cu mâneca scurtă, iar ca să adăugăm ceva care să vă scoată din banalitate,  am ales cămașa cu două perechi de plii de sub bust  până la terminația cămășii.

Continuăm cu o bluză turcoaz (dar care este disponibilă și pe alte culori) cu un șnur prins sub bust, care ajustează bluza pe corp. Este perfectă într-o combinație atât pentru o ținută office, cât și pentru o ținută lejeră, pentru o plimbare în parc.

Un tricou simplu, clasic, dar cu un detaliu în zona bustului care îi acordă un plus de originalitate, disponibil atât pe galben, cât și pe negru. Oricine are nevoie de un tricou clasic, care poate fi purtat într-o ținută foarte simplă și lejeră cu o pereche de jeans, balerini și eventual o vestă.

Un motiv foarte important pentru care ne bucurăm că a venit primăvara este că mai putem renunța la veșnicii pantaloni și să trecem la fuste, cum ar fi aceasta, din denim, scurtă și plisată, ușor de purtat și de asortat.

Oricât de mult aș aprecia fustele sau rochiile trebuie să recunosc că nu putem renunța nici la blugi. Iar pentru această vreme frumoasă și caldă vă recomand această pereche de jeans subțiri, cu terminație dreaptă, numai buni pentru a suporta temperaturile crescânde.

Dar să revenim la oile rochiile noastre, drept urmare vă prezint o rochie din denim, cambrată, decentă prin lungime dar atrăgătoare prin adâncimea decolteului.

Următoare rochie este foarte potrivită pentru sezonul nunților ce abia a început: elegantă, atractivă, având o lungime potrivită pentru a nu eclipsa mireasa:), însă suficient de interesantă pentru a vă face remarcată.

Continuăm, cum era de așteptat, tot cu o rochie, însă de această dată o rochie casual, colorată, veselă, potrivită pentru orice vârstă sau siluetă.

Această ținută este formată din bluză și pantaloni, ambele fiind disponibile în mai multe culori și putând fi achiziționate separat.  Ținuta poate fi purtată atât la serviciu cât și prin oraș, fiind potrivită pentru diferite ocazii.

Un sarafan elegant, potrivit pentru o ținută office, putând fi purtat atât în sezonul cald, cât și în cel rece.  Are o croială care ascunde anumite imperfecțiuni ale corpului, fiind disponibil în mărimi mari.

Acestea fiind spuse vă doresc zile însorite, din toate punctele de vedere și spor la cumpărături!

Logo